miercuri, 29 iulie 2015

Învăț franceza folosind cursuri audio

Întotdeauna am fost înnebunită după muzică. Muzica pe care o ascult reflectă de fiecare dată starea mea de spirit. Astfel, dacă sunt veselă, ascult melodii optimiste, dacă sunt tristă, numai cântece din categoria celor lacrimogene, dacă sunt îndrăgostită, toate baladele de dragoste sunt pe mp3 playerul meu. Mai mereu, când merg pe stradă obișnuiesc să port căștile în urechi. Am observat că mă ajută să mă relaxex și chiar să merg într-un ritm mai vioi.

Însă de ceva vreme încoace, m-am hotărât să fac o schimbare și să aleg ca pe mp3-ul meu să pun niște cursuri audio de limba franceză. De ce cursuri de limba franceză? Pentru că m-am gândit că dacă tot îmi place să ascult să stau mereu cu căștile în urechi, ar fi bine să fac ceva productiv și să învăț limba franceză. Astfel, mi-am cumpărat un cd ce conține cursuri audio și am început să-l port mereu după mine.

Și chiar pot spune că am învățaț ceva. Deocamdată cuvintele de bază. Eu am studiat germană în liceu și habar nu aveam cum să spun două cuvinte în limba franceză. Însă mereu am fost pasionată de accentul lor, de cultura și obiceiurile franțuzești. Am tot sperat să ajung să vizitez Parisul și tocmai de aceea,mă pregătesc folosind aceste cursuri audio.

Am început chiar să ascult muzică franțuzească și să mă uit la filme pentru ca învățatul să fie eficient. Deocamdată pot să port o conversație simplă, cu câteva expresii de bază, însă, sunt sigură că datorită acestor cursuri audio voi ajunge chiar să vorbesc cât de cât cursiv limba franceză.



Trebuie să recunosc că înainte de a-mi cumpăra cd-ul cu cursuri audio, avem impresia că franceza este o limbă dificilă. Nici nu înțelegeam de ce ceilalți numeau franceza „limba dragostei”. Nu mi se părea nimic atrăgător la ea. Însă treptat, am lăsat în urmă prejudecățile și am decis să-mi cumpăr acest cd. Și așa mama îmi reproșa mereu că pierd vremea în loc să fac ceva productiv. Iar acum, iată că fac. Când merg singură pe stradă, la cumpărături sau când fac curățenie în cameră ascult cursurile audio și încerc și eu să repet informațiile oferite. Nu e deloc greu!


Totodată, am o pușculită cu Turnul Eiffel în care economisesc bani pentru o excursie la Paris. Sper ca vara viitoare să ajung să vizitez orașul. Iar dacă îmi va plăcea, mă gândesc să-mi continui studiile acolo. 

vineri, 3 iulie 2015

De ce iubim vara

Vara este poate cel mai așteptat anotimp dintre toate, datorită faptului că zilele sunt mai lungi și ai mai mult timp la dispoziție pentru a face ce îți place. Însă este oare acesta singurul motiv pentru care iubim vara? Ei bine, nu. Există o mulțime de alte motive, pe care dacă le-ai uitat, ți le reamintim cu drag.


 Iată:

 - vacanța, concediul sau zilele libere de care beneficiem cu toții. Cu toate că sunt și unele persoane care aleg să muncească pentru a câștiga ceva bani de buzunar, vara este totuși perioada în care cei mai mulți aleg să-și ia câteva zile libere de la serviciu, pentru odihnă sau pentru a evada din jungla cotidiană, într-o vacanță demult visată și plănuită. Așa că, chiar dacă și iarna ne încântă cu vacanța de sărbători, vara rămâne totuși anotimpul vacanțelor sau al odihnei, după care tânjim tot anul.

 - vara este anotimpul zilelor leneșe petrecute pe plajă sau pe marginea piscinei, în timp ce soarele îți așterne pe piele un bronz ciocolatiu cuceritor.


- vara este anotimpul în care ai ocazia să guști unul dintre cele mai delicioase deserturi ever: înghețata. Pentru un plus de savoare, îți recomandăm să adaugi pe deasupra topping de ciocolată, vanilie sau fructe de pădure, plus orice alt ingredient dulce pe care îl găsești prin frigider. Nouă ne place cu jeleuri, drajeuri și finetti. Este într-adevăr un desert extrem de bogat în calorii, dar rămâne în același timp unul dintre cele mai delicios.


 - iar dacă nu te-am convins cu înghețata pentru că ți-ai propus să slăbești, nu-ți face griji pentru că vara îți va fi ușor să realizezi acest lucru. Poți prepara o mulțime de salate gustoase sau te poți bucura de fructe sărace în calorii precum pepenele verde, nectarinele, fructele de pădure sau vișinile. În plus, seara când se răcorește afară, poți merge la alergat.


- vara este ocazia perfectă pentru a-ți încărca bateriile după un weekend la munte. Nimic nu se compară cu o coroniță de flori împletită chiar de tine, după o drumeție pe cărările întortocheate ale muntelui, unde îți poți umple plămânii de aer curat, iar inima de bucurie.


 - ploaia de vară este romantică și caldă așa că nu ezita să te plimbi prin parc, purtând o umbrelă cochetă.


- vara este anotimpul în care garderoba ta devine mult mai colorată și veselă. Este momentul perfect pentru a-ți etala ținutele formate din cele drăguțe rochii sau fuste.

- vara este anotimpul nopților pierdute, petrecând la cele mai tari petreceri.

- totodată, vara este ocazia perfectă pentru a-ți vizita rudele și prietenii cărora le-ai dus dorul.



- vara este anotimpul în care te îndrăgostești cel mai ușor, anotimpul în care ești gata să îți croiești noi amintiri pe care să le surprinzi în cele mai tari fotografii.